Pentru a putea furniza produse și servicii diversificate dar și de înaltă calitate, compania Tehnogis Grup deține un personal înalt calificat în toate domeniile de activitate. Astfel, din echipa Tehnogis fac parte 12 ingineri geodezi, 4 geografi, 2 matematicieni, un fizician, un inginer IT, un programator și o contabilă.

Calitatea produselor realizate este dată și de specializările obținute pe anumite domenii de lucru. Din această privință în cadrul companiei activează un expert pe aerotriangulație, doi experți pe realizarea de ortofotoplanuri, un expert pe zboruri fotogrammetrice cu platforme UAV, 4 experți pentru modelări 3D, un expert în modele în standard CityGML, doi experți în rețele GNSS, un expert în lucrări batimetrice, 5 specialiști în stereorestituție și 3 în popularea și mentenanța bazelor de date GIS.

De asemenea, în cadrul echipei Tehnogis avem 5 autorizați ANCPI categoria A și un autorizat categoria D. Calificarea echipei este completată și prin studiile de doctorat realizate de către doi din cei mai buni ingineri geodezi din cadrul companiei. Deviza companiei noastre este Calitate, Seriozitate și Profesionalism. Ne dorim a fi un partener de încredere pentru toți clienții noștri și un etalon în ceea ce privește calitatea lucrărilor executate. Pentru realizarea acestei ținte, Tehnogis Grup reunește una dintre cele mai bune echipe din punct de vedere calitativ ce activează în domeniul cadastrului, topografiei, fotogrammetriei, geodeziei și al bazelor de date GIS. Echipa Tehnogis Grup vă stă la dispoziție în realizarea la cele mai înalte standarde și în cel mai scurt timp a diverselor tipuri de lucrări din domeniile de activitate menționate.